Premierul Ungariei, Péter Magyar, a anunțat în cadrul unui discurs adresat Parlamentului, în care a prezentat bugetul pentru anul viitor, schimbări semnificative în sprijinul financiar acordat sportului, care vor afecta cluburile din România.Aceste modificări vin într-un moment în care Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, principalele echipe de fotbal din țară, beneficiază de fonduri substanțiale din partea Guvernului Ungariei.
Discursul premierului nu a fost încurajator pentru viitorul acestor investiții.Magyar a subliniat necesitatea unui sistem de sprijin mai transparent, care să permită urmărirea utilizării fondurilor și să asigure că acestea servesc sportul copiilor și comunitățile locale."Sprijinul statului pentru sport va fi menținut la 453 de miliarde de forinți, însă taxa pentru sport va fi eliminată, iar în locul ei va exista un sprijin direct de stat de 150 de miliarde de forinți", a declarat premierul.
Citește și: Nick Ross apreciază nivelul Ligii 1 și stilul de viață din România
Revizuirea sistemului de finanțare TAO
Ministrul de Interne, Gabor Posfai, a anunțat în iulie că guvernul ungar a început revizuirea sistemului TAO, destinat finanțării sportului prin deduceri din impozitul pe profit al companiilor.Acest sistem, introdus în 2011, a fost esențial pentru susținerea sportului din România, în special în județele Harghita, Covasna și Mureș, unde fondurile au fost direcționate către infrastructura sportivă și academiile de copii și juniori.
Cu toate acestea, schimbările politice recente de la Budapesta au generat incertitudini în ceea ce privește finanțarea cluburilor din afara Ungariei.Secretariatul de Stat pentru Sport a confirmat că programul este în analiză, iar fondurile pentru Sepsi și Csikszereda, care au beneficiat de investiții semnificative în trecut, se vor reduce drastic.
Până în prezent, statul ungar a investit peste 83 de milioane de euro în sportul din România, iar pentru perioada 2022–2025, finanțarea directă pentru cele două cluburi de fotbal a fost estimată la aproximativ 50 de milioane de euro.
