Vineri, 4 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 2 Târgu Secuiesc au desfășurat o acțiune în sistem integrat pentru menținerea climatului de siguranță publică în comunitate.
Activitățile s-au desfășurat în municipiul Târgu Secuiesc și în localitățile Sânzieni, Ghelința, Ojdula și Brețcu, polițiștii urmărind atât descurajarea faptelor contravenționale, cât și creșterea siguranței rutiere.
Citește și: István Kovács a discutat despre arbitraj și VAR la festivalul Mind Formers din Sfântu Gheorghe
În cadrul acțiunii, au fost legitimate și verificate 68 de persoane, iar 12 controale au fost efectuate în teren, atât la unități economice, cât și în fondul forestier. Pentru sporirea siguranței rutiere, au fost instituite filtre în trafic, în special pe Drumul Național 11, o rută cu risc ridicat.
Astfel, polițiștii au oprit în trafic 60 de autovehicule pentru verificări și au realizat peste 50 de testări alcoolscop. De asemenea, au fost desfășurate acțiuni și pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați bicicliști, controalele vizând și această categorie de participanți la trafic.
În urma acestor activități, au fost constatate 44 de abateri de natură contravențională, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 17.000 de lei. Dintre acestea, 30 au fost pentru încălcări ale regimului circulației pe drumurile publice, iar 13 pentru nerespectarea prevederilor legii privind ordinea și siguranța publică.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov. Polițiștii covăsneni vor continua astfel de activități pentru menținerea unui climat de siguranță în comunitate, prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier.
